06 octombrie 2009

Întâlnirea Anuală a Învăţătorilor - Craiova, 3.10.2009

În data de 03 Octombrie 2009, la Craiova, începând cu ora 10, a avut loc Întâlnirea Anuală a Învăţătorilor de Şcoală Duminicală a Comunităţii Regionale Oltenia – Argeş.

La conferinţă au participat douăzeci şi cinci de învăţători, din diferite biserici din Comunitate. Invitatul special al întâlnirii a fost fratele diacon Muică Samuel din Reşiţa, coordonatorul lucrării cu copiii din cadrul Cultului Creştin Penticostal din România. Întâlnirea a fost moderată de către fratele Ivan Ruben-Ioan, din Cătanele, judeţul Argeş, proaspăt absolvent al Institutului Teologic Penticostal din Bucureşti.

Programul a început printr-un timp de închinare, condus de surorile Tudorache Lavinia şi Preda Raluca, după care a urmat mesajul fratelui Samuel Muică. Acesta prezentat proiectul „Picurul de Miere” şi a prezentat noua sa carte, „Talantul în negoţ”.

După o scurtă pauză a urmat mesajul de învăţătură, intitulatÎnvăţătorul, pregătitorul unei generaţii mai bune” (daţi click pe titlu pentru a descărca notiţele prelegerii) şi rostit de Ruben Ivan.

Următoarea întâlnire de acest fel va avea loc în prima sâmbătă din luna octombrie a anului 2010, adică în 2 octombrie 2010.

(Ivan Ruben)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu